Dorel G., un bărbat în vârstă de 35 de ani, este acuzat că și-a ucis cu drujba fostul iubit italian. Românul a fost prins a doua zi după crimă, în apropiere de farmacia la care lucra, în comuna Melegnano.
Bărbatul, care a fost arestat, a refuzat să facă declarații despre crima comisă sugerând că a spus deja totul în scrisorile pe care i le trimisese bărbatului ucis, Pierantonio Secondi. În una din ele, referindu-se la ce urma să facă, Dorel a spus: „Nu am avut alte soluții pentru a pune capăt acestei povești, au intervenit alții, vina este a lor”, potrivit La Repubblica.
În momentul în care a fost prins, Dorel G. era îmbrăcat cu aceleași haine ca în momentul crimei. Camerele de supraveghere l-au filmat intrând în clădire, cu o geantă neagră voluminoasă din care ieșea parțial arma crimei. În geantă a mai avut și un bidon cu benzină cu care a încercat să incendieze apartamentul fostului partener.
Dorel G. este căsătorit și are un copil, dar era despărțit de soția sa, locuind, totuși, în aceeași casă, în Melegnano. Românul lucra la depozitul unei farmacii din localitate.
Potrivit sursei citate, Dorel G. și Pierantonio Secondi, 82 de ani, au avut o relație timp de aproximativ un an, însă vara aceasta bătrânul l-a părăsit. Românul nu s-a împăcat deloc cu ideea și a început să-și urmărească și să-și hărțuiască fostul iubit. La sfârșitul verii chiar l-a atacat pe stradă, l-a bătut și i-a furat geanta.
În urma acestor incidente, bătrânul se adresase autorităților și obținuse ordine de restricție împotriva românului, pentru el, pentru sora lui, dar și pentru actualul lui partener. Însă, după ultimul incident, bâtrânul l-a reclamat la poliție pe Dorel, iar acesta risca să ajungă la închisoare. Românul a fost arestat pentru crimă cu premeditare.